Televiziunea Română difuzează trei filme ale regizorului Dan Piţa în ”Duminica Filmului Românesc”

0
193

Televiziunea Română îi dedică, pe 9 octombrie, ”Duminica Filmului Românesc” regizorului Dan Piţa, cu două zile înainte ca cineastul să împlinească vârsta 78 de ani, urmând să difuzeze, pe TVR 2, trei dintre filmele sale: ”Nunta de piatră”, de la ora 14.00, ”Tănase Scatiu”, de la ora 20.00, şi ”Kyra Kyralina”, de la ora 22.00.

Filmul ”Nunta de piatră” (1973), regizat de Dan Piţa şi Mircea Veroiu, cu Leopoldina Bălănuţă, Mircea Diaconu, Eliza Petrăchescu şi Radu Boruzescu în distribuţie, este compus din două mediu-metraje. Cele două mediu-metraje, ecranizări ale nuvelelor ”Fefeleaga” şi ”La o nuntă”, de Ion Agârbiceanu, reprezintă un întreg nu doar prin temă, universul rural tradiţional, ci şi prin mijloacele stilistice folosite de cei doi regizori aflaţi, la acea vreme, la debut, informează TVR.

Acţiune se petrece în zona auriferă a Ţării Moţilor, la începutul secolului al XX-lea. ”Fefeleaga”, în regia lui Mircea Veroiu, are ca personaj central o văduvă sărmană, care trudeşte la cariera de piatră, pentru a-şi întreţine fiica bolnavă. În ”La o nuntă”, semnat de Dan Piţa, un dezertor din armată încearcă să scape de urmăritorii săi alăturându-se unui muzicant tocmit să cânte la o nuntă. Filmul a primit o diplomă specială la Festivalul de Film de la Cannes în 1972.

”Tănase Scatiu” (1976), cu Victor Rebengiuc şi Eliza Petrăchescu în distribuţie, este ecranizarea romanului omonim de Duiliu Zamfirescu. Înglodat în datorii, boierul Murguleţ acceptă să îşi mărite fiica, pe Tincuţa, cu vechilul parvenit Tănase Scatiu. Acesta pune mâna pe moşia boierului, ceea ce îi înlesneşte ascensiunea pe scara socială. Însă căsnicia eşuează lamentabil, iar proaspătul îmbogăţit, devenit între timp deputat, are de înfruntat revolta ţăranilor.

”Kyra Kyralina” (2014), cu Iulia Dumitru, Ştefan Iancu şi Corneliu Ulici în distribuţie, este o dramă  inspirată de nuvela lui Panait Istrati. Povestea se desfăşoară în târgul pestriţ al Brăilei, la începutul secolului trecut, şi prezintă două femei, Kyra şi Kyralina, mamă şi fiică, terorizate de un bărbat şi tată grosolan, totul fiind relatat din perspectiva fiului Kyrei, Dragomir, ajuns peste ani prozator.

Născut pe 11 octombrie 1938, în Dorohoi, regizorul şi producătorul Dan Piţa a fost premiat pentru întreaga sa carieră la Festivalul de Film Transilvania 2009. În anul 1992, a câştigat „Leul de Argint” la Festivalul de Film de la Veneţia, pentru „Hotel de Lux”, după ce, în anul 1986, a obţinut menţiune de onoare la Ursul de Argint 1986, pentru filmul ”Pas în doi”. Între filmele sale se numără ”Filip cel bun”, „Bietul Ioanide”, ”Concurs”, „Faleze de Nisip”, ”Dreptate în lanţuri”, „Rochia albă de dantelă”, „Pepe şi Fifi”, Omul Zilei”, „Second Hand” şi „Femeia Visurilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ