Tăriceanu despre demisia din fruntea Senatului: Până în acest moment nu sunt dispus

0
115

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că, până în momentul de față, nu ia în calcul posibilitatea de a-și prezenta demisia de la șefia Camerei Superioare a Parlamentului.

Precizarea lui Tăriceanu vine ca urmare a faptului că senatorul ALDE Vasile Nistor i-a solicitat luni să își prezinte demisia din funcția de președinte al Senatului, întrucât este „acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului”.

„Dacă vreți să vă spun așa, există și varianta să facem toate jocurile pe care PNL le dorește, dar eu cel puțin, până în acest moment, nu sunt dispus. Din unele informații s-ar părea că da (în spatele demersului senatorului Vasile Nistor s-ar afla PNL — n.r.)”, a afirmat Tăriceanu, marți, la Senat.

Întrebat dacă Vasile Nistor riscă să își piardă funcția de președinte executiv al ALDE, Tăriceanu a afirmat că o decizie va fi luată în cadrul partidului, adăugând că nu intenționează să propună excluderea senatorului din partid.

„Aveți dreptate, este o poziție ciudată. E nefiresc ceea ce se întâmplă, dar cred că această chestiune va fi analizată de colegii mei. Eu vreau să stau puțin mai deoparte ca să nu am o atitudine care ar putea fi considerată subiectivă. (…) Nu (va propune excluderea senatorului din ALDE — n.r.), pentru că eu nu sunt adeptul excluderilor din partid. Cred că într-un partid liberal fiecare este liber să vorbească, dar ar fi de dorit să și gândească”, a mai spus Tăriceanu.

Acesta a ținut să adauge faptul că este deschis propunerii lui Vasile Nistor privind organizarea unui Congres Extraordinar al ALDE.

„Pot să spun că există și o cerere din partea aceluiași domn de organizare a unui Congres Extraordinar. Eu sunt foarte deschis la această idee. Sigur că putem să organizăm oricând și poate ar fi benefic, să lămurim anumite lucruri care văd că sunt neclare pentru unii dintre colegii noștri”, a susținut copreședintele ALDE.

În ceea ce privește relația pe care o are cu Daniel Constantin, Tăriceanu a afirmat că este vorba despre „o relație colegială”.

„Pentru ca să vă lămuriți pe deplin și fiindcă nu vreau să fac comentarii în legătură cu dl Nistor, ar fi bine să îl întrebați și pe Daniel Constantin care este părerea dânsului legat de situația dlui Nistor și de demersul acestuia. Dl Nistor e nemulțumit că nu a mai fost ales vicepreședinte al Senatului, partea cea mai delicată este că nicio filială din țară nu îl dorește pe listă”, a conchis Tăriceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ