Senator de Maramureş, implicat în scandalul plagiatelor lui Ponta şi Kovesi: Eu am făcut

0
162

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, actualmente senator PSD de Maramureş,cel care a schimbat în 2012 componenţa Consiliului Naţional de Etică, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu are nicio emoţie după acuzaţiile aduse de deputatul Sebastian Ghiţă în ceea ce priveşte teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.

„Nu are cum să mă implice autodenunţul lui Sebastian Ghiţă pentru că eu ceea ce am făcut atunci, în mai 2012, a fost în baza slabei activităţi a Consiliului Naţional de Etică. Am cerut universităţilor propuneri pentru un nou Consiliu de Etică, Consiliu care a intrat în funcţiune în perioada aceea. Iar principalul lucru pentru care am înlocuit membrii Consiliului au fost întârzierile inexplicabile la petiţiile care erau înregistrate. Nici pe ministrul care a urmat după mine nu cred că are cum să îl implice, pentru că «mingea» este acolo, în zona comisiilor de specialitate şi a Consiliului, unde sunt specialişti, iar ministrul nu are ce să facă. (…) Nu am nicio emoţie, tot ce ştiu am declarat din 2012, de când am fost acuzat că am schimbat. Nu am nimic în plus de declarat. Dacă mă cheamă, mă duc să declar acelaşi lucru pe care l-am declarat în 2012 şi ori de câte ori am fost întrebat de subiectul acesta al comisiilor de etică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei.

Liviu Pop este cel care a schimbat în 2012, prin ordin de ministru, componenţa Consiliului Naţional de Etică, chiar înainte ca acesta să se pronunţe în cazul Ioan Mang. Această comisie funcţiona în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică care se afla în subordinea Ministerului Educaţiei condus la acea vreme de Liviu Pop. Potrivit legislaţiei, Consiliul Naţional de Etică era cel care delibera în cazurile de plagiat şi a fost cel care a dat verdictul de neplagiat în cazul fostului premier Victor Ponta şi, o săptămână mai târziu, şi în cazul Laurei Codruţa Kovesi.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ în care susţine că, împreună cu mai mulţi demnitari ai statului român, a participat la falsificarea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

LĂSAȚI UN MESAJ