Șeful Poliției judiciare Maramureș: Polițiștii sunt revoltați de modul în care sunt folosiți în alegeri

0
59766

Membrii Corpului Național al Polițiștilor sunt revoltați de modul ineficient în care lucrătorii din Poliția Română sunt folosiți în timpul alegerilor și susțin că vor lua poziție pentru stoparea unor „practici abuzive”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, comisarul șef Dorin Coste, președintele Corpului Național al Polițiștilor Maramureș și șeful Poliției judiciare Maramureș.

„În nicio țară europeană nu se procedează să fixezi polițistul la ușa secției de votare. Oricum, polițistul nu are dreptul să intre în secția de votare decât la solicitarea președintelui secției. Când se întâmplă aceasta, se raportează imediat și se solicită prezența unei echipe de intervenție. Nu ai nici o legitimitate să intri în secție dacă se produce un incident. Și, culmea ironiei, dacă se întâmplă un incident, polițistul care face pază trebuie să sune la 112 să cheme poliția. Suntem de râsul lumii”, a spus Dorin Coste.

El afirmă că miile de polițiști imobilizați la ușile secțiilor de votare sunt împiedicați să facă munca de poliție propriu-zisă, iar inutilitatea prezenței lor s-a arătat în zeci de ani.

„S-a moștenit un sistem de lucru de zeci de ani de după Revoluție, care vrea să transmită oamenilor politici cât de interesați am fi noi să asigurăm desfășurarea corectă a alegerilor, dar în realitate aceasta nu este decât o lingușire (…) a factorilor politici și, din păcate, nimeni nu a explicat acestor politicieni care este adevărul. (…) Polițistul nu are nici un control pentru ceea ce se întâmplă în secțiile de votare, nici nu trebuie să aibă, deoarece acolo se supraveghează reciproc reprezentanții partidelor. Poliția ar trebui să își intensifice patrulările, ca în toate țările civilizate, să ia măsuri să neutralizeze infractorii, să prevină accidentele rutiere etc. În realitate, sunt zeci de mii de polițiști blocați la ușile secțiilor de votare. Toți polițiștii știu acest lucru, iar șefii din Poliție sunt responsabili și ar putea să își organizeze mult mai bine măsurile de ordine și siguranță publică și combaterea turismului electoral dacă ar fi lăsați. Din păcate, nimeni nu a semnalat aceste adevăruri. Desigur că și noi, sau în primul rând noi, polițiștii, ne dorim organizarea unor alegeri cât mai corecte, nu spectacole cu desfășurări inutile de forțe care, în realitate, obstrucționează activitatea operativă”, a menționat Dorin Coste.

El a mai spus că la secțiile de votare sunt folosiți și lucrători din Poliția Română care nu au niciun fel de contact cu munca de teren și că banii cheltuiți astfel ar putea fi destinați altor activități mai eficiente.

„Vin polițiști din zona neoperativă a muncii de poliție, polițiști care n-au avut nici în clin, nici în mânecă cu prinsul hoților. La astfel de secții de votare participă și personal de poliție care nu are nicio treabă cu munca efectivă de poliție, psihologul, de exemplu. Îl trântește în fața unei secții de votare și habar nu are ce să facă. Apoi, regulile profesionale spun că la niciun incident un polițist nu poate acționa singur, ori acolo dacă se întâmplă vreun incident în proximitatea secției de votare, polițistul sau polițista care n-a pus mâna pe un pistol în afara poligonului de tragere sigur devine victima infracțiunii de ultraj. Din fericire, n-am avut astfel de situații până acum, dar sunt riscuri majore. Apoi, cheltuielile sunt atât de mari încât noi nu avem habar de ce scoatem atâția oameni, zeci de mii, care sunt trimiși acolo să facă pază la o clădire. Partidele politice ar putea găsi pe o cheltuială mult mai redusă firme de pază care să facă treaba asta”, a explicat Dorin Coste.

Potrivit acestuia, Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru buna desfășurare a alegerilor parlamentare din 11 decembrie, dintre care circa 85% sunt destinați Ministerului Afacerilor Interne. „Banii aceștia ar putea să fie folosiți în alte scopuri mult mai nobile decât a plăti niște polițiști transformați peste noapte în paznici”, a subliniat Dorin Coste.

El a mai spus că în această cauză urmează să fie adoptată și o poziție oficială. „Corpului Național al Polițiștilor va face demersuri pentru a stopa aceste practici abuzive. Corpul Național al Polițiștilor va lua poziție în fața conducerii profesionale pentru a stopa astfel de practici”, a conchis Dorin Coste.

LĂSAȚI UN MESAJ