Ponta, cu fundul în două luntrii

0
129

Fostul premier al României, Victor Ponta, consideră că Partidul România Unită a făcut un gest politic inteligent atunci când l-a propus pentru funcția de prim-ministru într-un viitor guvern, dar a subliniat că va rămâne în PSD, iar viitorul șef al Executivului va fi dat de acest partid.

„Da, cred că e un exercițiu politic inteligent, isteț. În primul rând, noi despre asta ar trebui să vorbim, nu vedeți că nu vorbim despre Parlament, despre Guvern, despre ce ce trebuie, noi în fiecare zi suntem obligați să vorbim despre orice altceva decât de ceea ce ar trebui să facă viitorul Guvern. Ori, asta e datoria, nu doar a PRU, a PSD, ALDE, să-și prezinte programul, să spună. Restul, asta cu nume, e o chestiune bună pentru presă, însă eu cred că viitorul prim-ministru, dacă oamenii așa vor vota, va fi dat de partidul cel mai mare și partidul cel mai mare este PSD”, a declarat Victor Ponta duminică seara la România TV.

Întrebat dacă va accepta o astfel de nominalizare, Victor Ponta a spus că este membru PSD, iar PSD va lua deciziile în acest sens, după data de 11 decembrie. El a ținut să amintească faptul că PSD a decis că nu va face alianță cu PNL, lucru pe care îl consideră foarte important și reprezintă „garanția de care aveam nevoie”.

Victor Ponta a mai spus că nu va pleca din PSD, ci va încerca să-i ajute pe colegii săi să câștige cât mai multe voturi.

El a mai adăugat că va candida pentru un nou mandat de parlamentar în județul Gorj, dar a refuzat să spună dacă va accepta după alegeri și alte funcții.

Președintele PRU, Bogdan Diaconu, a anunțat duminică propunerile formațiunii pentru Guvernul pe care intenționează să-l alcătuiască după alegerile din decembrie, premierul susținut fiind Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ