Peter Hurley și AGERPRES, premiați la Gala Festivalului Internațional de Film ”Toamnă la Voroneț”

0
209

Irlandezul Peter Hurley și Agenția Națională de Presă AGERPRES, primiți cu entuziasm la Gala premiilor Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie ”Toamnă la Voroneț”, au fost distinși cu diplome de excelență și trofeul festivalului.

Directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi, a primit diploma și trofeul din partea organizatorilor, pentru expoziția pe care a prezentat-o instituția pe care o reprezintă, ”Descoperă Arhiva Fotografică AGERPRES”, realizată la inițiativa sa, dar și pentru producția video ”Descoperă România cu Peter Hurley”, realizată de Camelia Moise de la AGERPRES.

”Vă mulțumesc foarte mult. E o ocazie unică pentru noi, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia să stai la aceeași masă, să urci pe aceeași scenă, să se vadă produsele tale în același loc cu produsele unor titani ai cinematografiei. Și simplul fapt că suntem aici și pentru mine, personal, este o onoare. Vă mulțumesc foarte mult. Vă felicit pentru organizare și sperăm să vă fim alături și să vă susținem și la viitoarele ediții”, a spus Alexandru Giboi pe scena Festivalului ”Toamnă la Voroneț.

Surpriza evenimentului a fost aceea că la Gala de premiere de duminică seara a venit și Peter Hurley, de la Săpânța, unde se afla în pelerinaj cu 120 de tineri din Cluj. El purta o traistă maramureșeană și avea un colac tradițional, pe care l-a arătat publicului, pentru a explica faptul că vine de la pomenirea de 40 de zile a tatălui său, care a murit în Irlanda, la vârsta de 90 de ani.

”Eu cred că viața în România merită filmată tot timpul. Mă bucur foarte mult să fiu aici. Eram în drum spre Săpânța și s-a întâmplat să pot să fiu și aici. Mi-au dat toaca să bat la intrarea în Săpânța. S-ar putea scrie un epitaf foarte frumos despre cum un irlandez a bătut toaca cu 120 de tineri ortodocși în drum spre Cimitirul vesel”, a spus Peter Hurley.

El a relatat că se află pentru a doua oară la Gura Humorului, după ce, în urmă cu doi ani, când a făcut drumul pe jos Cernăuți-Ceahlău, s-a oprit aici.

”Sunt a doua oară la Gura Humorului. Prima dată am fost acum doi ani, în decembrie, când am mers pe jos de la Cernăuți și trei săptămâni mai târziu am urcat pe Ceahlău. Am amintiri foarte frumoase despre Gura Humorului. Consider o mare binecuvântare pentru mine să trăiesc în România. Când toată lumea mergea în direcție opusă, eu am venit și știam că o să rămân, n-am avut îndoiala asta niciodată. Nu pot să spun că sunt român, dar mă simt din ce în ce mai român. Viața în România e o provocare pentru toți. Nu-i ușor, nu-i ușor deloc. Și tocmai pentru că este o provocare, este iubită de Dumnezeu. Și din cauza acestei iubiri pe care Dumnezeu și toți sfinții o au pentru România și pentru toți oamenii care au locuit și s-au jertfit aici, se creează un foc viu, un foc spiritual și din acest foc mă încălzesc. Așa că, nu știu ce sunt, dar știu unde vreau să fiu”, a spus Peter Hurley.

LĂSAȚI UN MESAJ