MTV Europe Music Awards: Beyonce şi Justin Bieber au primit cele mai multe nominalizări

0
124

Beyonce şi Justin Bieber au primit câte cinci nominalizări la MTV Europe Music Awards, în timp ce Adele şi trupa Coldplay au fost nominalizaţi fiecare la câte patru categorii, relatează Reuters.

eyonce este în cursa pentru cel mai bun videoclip pentru piesa ei „Formation”, dar şi la categoriile „cea mai prestaţie feminină”, „cea mai bună prestaţie live”, „cei mai vizibili fani” şi „cea mai bună prestaţie locală” (Statele Unite).

Bieber, care a triumfat la premiile de anul trecut, în Milano, cu cinci victorii, a fost nominalizat pentru „cea mai bună piesă” pentru hit-ul „Sorry”, „cea mai bună prestaţie masculină”, „cea mai bună piesă pop”, „cei mai mari admiratori” şi „cea mai bună prestaţie locală” (Canada).

Cântareaţa britanică Adele a primit patru nominalizări, printre care „cea mai bună piesă” pentru hit-ul „Hello”, „cea mai bună prestaţie live” şi „cea mai bună prestaţie feminină”, alături de trupa Coldplay, care a primit, de asemenea, patru nominalizări, printre care „cel mai bun videoclip” pentru single-ul „Up & Up”, „cea mai bună prestaţie live” şi „cea mai bună piesă rock”.

Trupa daneză Lukas Graham şi cântăreţul canadian Shawn Mendes au primit, de asemenea, patru nominalizări.

Gala MTV Europe Music Awards va avea loc la Rotterdam, pe 6 noiembrie.

Beyonce Knowles, în vârstă de 35 de ani, a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”.

LĂSAȚI UN MESAJ