Maramureşan din Viena, organizator al unei demonstraţii de stradă la Consulatul României: Ne-am săturat de ignoranța, obrăznicia și lipsa de respect cu care suntem tratați

1
144

Românii din Viena au anunțat că vor ieși în stradă vineri, 30 septembrie, de la ora 13, pentru a protesta împotriva taxelor exagerate și a serviciilor consulare deficitare. Manifestația va fi organizată în fața Consulatului României din Viena, scrie Gazeta Românească din Italia.

Organizatorul, George Leș, 49 de ani, originar din Maramureș, rezident la Viena ne-a trimis la redacție următoarea scrisoare, însoțită de mesajul ”Ne-am săturat de ignoranța, obrăznicia și lipsa de respect cu care suntem tratați”:

”Dorim îmbunătăţirea accesului la informaţii, precum şi dezvoltarea şi dialogul dintre autorităţile române şi românii din Diaspora. Se demonstrează încă o dată, faptul că, în consulatele române din străinătate ajung persoane care nu au nicio legătură cu diplomaţia, majoritatea sunt numiţi politic, habar nu au care le sunt îndatoririle şi obligaţiile într-un consulat, se comportă cu cetăţenii români ca şi cum ar fi pe “tarlaua proprie”, uită faptul că datorită acelor cetăţeni, ei există şi nu invers, uită că sunt plătiţi regeşte din bani publici şi că obligaţia lor este de a servi cu respect, responsabilitate şi profesionalism cetăţenii români care trec pragul consulatelor.

Ignoranţa, obrăznicia şi lipsa de respect îi caracterizează pe mulţi dintre cei care ajung să reprezinte România în diverse state pentru că au fost numiţi pe criterii politice, nepotisme, cunoştinţe sus-puse, sau din alte motive…

Una din primele probleme cu care ne confruntăm la consulat este faptul că preţurile sunt exorbitante pentu situaţiile actuale ale românilor.

Cazurile sociale şi persoanele care se află în situaţie de stradă nu beneficiază de servicii gratuite sau măcar de reduceri în vederea obţinerii documntelor necesare.

În cazul în care avem nevoie de o informaţie şi sunăm la telefon nu răspunde nimeni.

Când aceste personaje vor fi înlocuite cu profesionişti în domeniul diplomaţiei, cu oameni potriviţi la locul potrivit în toate domeniile de activitate, atunci vom avea posibilitatea să spunem că momentul real al schimbării în România a sosit.

Din păcate, în clipă de faţă ne confruntăm în toate instituţiile doar cu personaje numite politic în aproape toate funcţiile de conducere, neprofesionişti, mulţi agramaţi care habar nu au să scrie corect româneşte, oameni care nu au nicio legătură cu obligaţiile şi responsabilităţile pentru care sunt plătiţi.”

Românii din diaspora solicită Preşedintelui României, Guvernului Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasadelor şi Consulatelor următoarele:

– reducerea taxelor pentru procesare şi eliberarea actelor/documentelor.
– reducerea timpului de predare şi primire a actelor/documentelor.
– mai multe consulate în Austria, Italia, Germania, Spania, Anglia, etc.
– îmbunătăţirea consulatelor şi ambasadelor cu o dotare tehnică potrivită.
– calificarea personalului care foloseşte aparatură necesară eliberării actelor/documentelor.
– schimbarea raportului numărului de angajaţi consulari versus numărului cetăţeniilor români care se află în rază lor de acţiune, astfel încât personalul să aibă timp suficient că să se ocupe efectiv de fiecare cetăţean român.
– schimbarea raportului numărul de angajaţi consulari vis-a-vis numărul cetăţeniilor români care se află în rază lor de acţiune, astfel încât personalul să aibă suficient timp pentru a se ocupă efectiv de fiecare cetăţean român.
– îmbunătăţirea înregistrării audio de la robotul telefonic pentru o ghidare mai simplă a cetăţenilor români care iau legătură cu ambasada/consulatul.
– prelungirea duratei de valabilitate a paşapoartelor la 10 ani, pentru persoanele care au împlinit vârstă de 14 ani.
– introducerea unui sistem electronic online pentru a face programări , pentru cetăţenii care solicită serviciile consulare.
– introducerea unui sistem electronic care să facă managementul documentelor/formularelor şi care să permită cetăţenilor să uploadeze online acestor documente/formulare.


 

În același timp, a fost lansată și o petiție online prin care românii din Austria cer să le fie puse la dispoziție minim trei consulate: la Viena, Graz și Salzburg sau Linz.

Vezi și semnează petiția: http://www.petitieonline.com/mai_multe_consulate_romaneti_in_europa

1 COMENTARIU

  1. Romanii din Diaspora se pot adresa cu incredere, pentru orice problema pe care o intampina in strainatate, Comisiei pentru romanii din afara granitelor tarii din Camera Deputatilor. E de notorietate implicarea Comisiei in cazul familiilor Bodnariu si Nan din Norvegia si am incredere ca la fel s-ar implica pentru orice roman din Diaspora aflat in dificultate si nedreptatit de tara „adoptiva”.

LĂSAȚI UN MESAJ