Ionel Bogdan, în mijlocul maramureşenilor la Târgul de la Ariniş!

0
256

Ionel Bogdan, vicepreședinte al Partidului Naţional Liberal la nivel național și președinte PNL Baia Mare, candidează, din partea PNL Maramureș, la Camera Deputaților cu ocazia alegerilor parlamentare din 11 decembrie.

ionel-bogdan-arinis4

Astăzi, alături de echipa PNL, Ionel Bogdan a participat la Târgul de la Ariniş, unde a petrecut momente bune în mijlocul maramureşenilor, ascultându-le doleanţele şi promiţându-le că va face întotdeauna tot ce îi stă în putinţă pentru binele oamenilor. Nu degeaba, sloganul PNL Maramureş este unul simplu, dar cu valoare maximă: „Dedicat oamenilor”.

ionel-bogdan-arinis1

“Pentru mine, Maramureșul înseamnă oameni harnici și gospodari care au devenit un exemplu pentru toată România. Cu ei am vorbit azi la târgul de la Ariniș. Dulce le-a fost vorba, dulce și mierea pe care am cumpărat-o din târg”, a scris Ionel Bogdan pe pagina sa oficială de Facebook.

ionel-bogdan-arinis2

Ionel Bogdan face parte din generația ce poate duce România înainte! Este dedicat oamenilor și își dorește din suflet să pună umărul la schimbarea în bine a destinului românilor.

ionel-bogdan-arinis5

LĂSAȚI UN MESAJ