Ioan Gyuri Pascu va fi îngropat în Transilvania

0
145
Formatia The Original USA Gospel Singers & Band a adus, marti, la Sala Palatului, ritmurile si magia muzicii negre religioase. In imagine, Ioan Gyuri Pascu (D)

Trupul neînsufleţit al actorului şi muzicianului Ioan Gyuri Pascu va fi depus marţi, de la ora 15.00, la cimitirul Bellu Ortodox, iar înmormântarea va avea loc, vineri, la cimitirul din oraşul Agnita, a confirmat pentru Agenţia de presă News.ro, Cristian Greţcu, fostul coleg al artistului din grupul Divertis.

Medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) ”Mina Minovici” vor face necropsia, marţi, decizia fiind luată de familie, având în vedere vârsta artistului. ”Tot marţi, de la ora 15.00, trupul neînsufleţit va fi depus la cimitirul Bellu Ortodox, iar înmormântarea va avea loc, vineri, la ora 12.00, în cimitirul din oraşul Agnita”, a declarat Cristian Greţcu.

Actorul şi muzicianul Ioan Guyri Pascu a murit la vârsta de 55 de ani, luni dimineaţă, în reşedinţa sa din Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator.

Ioan Gyuri Pascu, născut pe 31 august 1961, în Agnita, a fost un muzician şi un actor român, membru al grupului de umor Divertis din anul 1987. S-a lansat în cariera muzicală în anul 1977 şi de atunci a abordat diverse stiluri muzicale, printre care pop, rock, blues şi reggae.

A fondat mai multe formaţii de succes în anii ’90, precum The Blue Workers şi Pacific. A lansat mai multe piese de rock alternativ prin casa lui de discuri, Tempo Music, şi a fost un critic al radioului comercial românesc.

Pe lângă activitatea de la Divertis, unde a abordat în special satiră politică, a mai jucat în lungmetraje precum ”O vară de neuitat”, în regia lui Lucian Pintilie, şi în ”Occident”, regizat de Cristian Mungiu.

A jucat şi în mai multe piese de teatru, precum ”Take, Ianke şi Cadîr”, asigurând şi coloana sonoră pentru o parte din ele.

A colaborat cu mai multe posturi de televiziune, printre care TVR 1, Antena 1 şi Pro TV. A contribuit ca jurnalist sportiv şi comentator de sport şi a scris mai multe cărţi de spiritualitate şi pentru copii.

LĂSAȚI UN MESAJ