Dragnea îi cere lui Cioloş să reducă tva si taxele doar din 2018!

0
377

Iată că nici bine nu s-au încheiat alegerile parlamentare, iar Liviu Dragnea, preşedinte al PSD, îi cere deja lui Dacian Cioloş, care încă mai ocupă funcţia de Prim Ministru, până la investirea viitorului guvern, să amâne cu un an luarea unor măsuri de relaxare fiscală. Printre ele se numără cea care prevede eliminarea supra-accizei la combustibilii auto, dar şi altele, la fel de importante, care vizau eliminarea a aşa numitei „taxă pe stâlp” şi scăderea TVA de la 20 la 19%.

Acest lucru dovedeşte, încă o dată, dacă mai era nevoie, că ceea ce „fumează” politicienii în campanie nu prea „se pupă” cu impactul tragerilor lor în piept din restul anului, pentru că realitatea economică cea crudă şi nedreaptă demonstrează că nu poţi reduce taxele şi impozitele în acelaşi timp cu creşterea salariilor şi a pensiilor, fără să rişti o dezechilibrare periculoasă a bugetului statului.

Iar cum, tocmai ieri, Curtea Constituţională s-a pronunţat declarând ca fiind în acord cu Constituţia majorările de salarii din domeniile Sănătăţii şi Învăţământului, iar preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, tot ieri, prevederea legală care permitea aceste majorări, liderul PSD se vede în situaţia de a trebui să se ţină de promisiunile din campanie, în condiţiile în care partidul său a câştigat un număr mare de voturi pe baza acestor promisiuni. Cu 45% din voturile celor foarte puţini care şi-au exercitat dreptul constituţional de a alege, PSD a fost, de fapt, votat de doar circa 18% dintre cei cu drept de vot, dar, totuşi, pe baza acestor voturi, PSD va fi îndrituit să formeze viitorul guvern, putând să-şi pună, astfel, în practică „viziunile” macro-economice şi sociale, pe care, din păcate, pentru unii dintre ei, vor trebui să le suporte absolut toţi locuitorii ţării noastre, cei care au votat PSD, cei care au votat alte partide şi cei care nu au considerat necesar să se exprime în vreun fel.

Liviu Dragnea a încercat să escamoteze, nici măcar cu suptilitate, poziţia relativ incomodă în care se află, prin pasarea deciziei şi, implicit, a responsabilităţii, actualului premier Cioloş, care e cunoscut ca un om echilibrat, dar care, tocmai prin faptul că nu este un politician „pur sânge”, putea fi bănuit că poate cădea uşor în capcanele întinse de politruci hârşiţi, gen Liviu Dragnea.

Ei bine, Dacian Cioloş l-a tratat cu refuz pe Liviu Dragnea, declarând că un guvern aflat în ultimele zile de mandat, cum este cel în fruntea căruia se află el, nu-şi poate asuma responsabilitatea luării unei astfel de măsuri, mai ales că aproape întreg Parlamentul României, în toată înţelepciunea lui, în frunte cu PSD, a votat ca măsurile respective să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

Rămâne de văzut din care poale va mai tăia viitorul guvern pesedist pentru a mai cârpi pe unde va mai putea cârpi!

LĂSAȚI UN MESAJ