Cătălin Cherecheş renaşte din propria-i cenuşă, precum pasărea Phoenix! Prima declaraţie după luni bune de tăcere

1
28805

Cătălin Cherecheş, primarul ales al municipiului Baia Mare, nu se lasă doborât nici de situaţia extrem de dificilă în care se află deja de luni bune, nici de atacurile publice în faţa cărora a fost fără apărare până acum. Iar asta strict din dorinţa sa de a respecta cu stricteţe toate normele impuse de situaţia sa juridică, de a se concentra exclusiv pe demersurile legale prin care îşi poate demonstra nevinovăţia şi de a-şi recupera libertatea “furată”. Şi nu doar că nu se lasă doborât, ci renaşte parcă din propria-i cenuşă, precum pasărea Phoenix.

De aproximativ 4 luni încoace, Cătălin Cherecheş nu a mai făcut nicio declaraţie publică, asta în ciuda faptului că, dintre pereţii locului pe care cândva îl numea “acasă” şi care între timp s-a transformat în “închisoare”, a simţit fără doar şi poate atacurile dure ce i s-au adus în spaţiul public de către cei care au profitat astfel de tăcerea lui. Pentru că, ştie oricine, e foarte uşor să faci rău şi mai ales să te lupţi cu un om fără apărare, deja căzut.

Dar primarul ales Cherecheş nu se lasă în faţa acestor greutăţi şi, fiind sigur pe nevionvăţia sa, este convins că va ieşi din nou soarele pe strada lui, fiind pregătit să treacă toată această perioadă la capitolul “experienţe din care a avut de învăţat” şi să meargă mai departe.

Libertatea, cel mai de preţ dar pe care ni l-a oferit tuturor Dumnezeu, i-a fost “furată” lui Cătălin pe nedrept, de către procurorii ce au cerut măsuri exagerat de dure în raport cu acuzațiile care i se aduc și care, până în acest moment, nu au putut nici măcar să fie probate.

Cherecheş devine astfel victima unui sistem defect, în care oamenii cărora nu li se poate proba vinovăţia stau închişi, iar alţii cu dosare grele şi prejudicii imense aduse statului român, primesc doar un “banal” control judiciar.

Poate că nimeni nu are curajul să o spună cu voce tare, dar sunt o mulţime de oameni din justiţie, fără nicio legatură cu dosarul lui Cătălin Cherecheş, care văd erori grave şi încălcări ale legislaţiei în acest caz.

Dacă au reuşit să-i ia libertatea primarului ales al Băii Mari, ceea ce nu au putut şi nici nu vor putea să îi ia este admiraţia şi susţinerea cetăţenilor. Iar gândurile şi energía pozitivă pe care ei i le trimit lui Cătălin reprezintă forţa nevazută care îl ajută sa nu se lase doborât şi să lupte în continuare pentru a-şi găsi dreptatea.

Oricine are dreptul la prezumţia de nevinovăţie până în momentul în care se dovedeşte, în instanţă, contrariul. Iar în cazul Cherecheş nu s-a dovedit până acum nimic! Şi atunci de ce este considerat “pericol public” şi ţinut captiv?

Tocmai pentru că i-au fost încălcate aceste drepturi garantate până la urmă oricărui cetăţean român, prin Constituţie, Cătălin Cherecheș a intentat deja un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanță unde România pierde proces după proces. Oare de ce? Să fie oare din pricina gravelor lipsuri şi nepotisme din justiţia românească?

În România lui 2016, o ţară europeană, încă se merge pe ideea că “interesul poartă fesul”. Aşa se face că un om căruia i se impută un prejudiciu minor, fără dovezi clare, stă închis, în vreme ce alţii care au prejudiciat statul cu milioane şi milioane de euro, se plimbă bine mersi, liniştiţi, prin societate.

Să nu uitam nici faptul că Cherecheş este acum închis pe baza denunţului unui om ce are antecedente penale şi în ciuda dovezilor aduse şi a mărturiilor multor oameni fără probleme cu legea. Dar ce înseamnă cuvântul celor curaţi în faţa cuvântului celui cu pată? Nimic, se pare.

Vineri, 28 octombrie, lui Cătălin Cherecheş i-a fost respinsă cea mai recentă contestaţie la măsura arestului la domiciliu. Moment în care, primarul ales al oraşului Baia Mare, a hotărât să rupă tăcerea şi să spună ce are pe suflet.

“A fost încă o zi dificilă pentru mine, dar din greutăți renaște puterea omului. Eu, Cătălin Cherecheș, cred în Dumnezeu și în faptul că Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți să duci. Judecătorul Curții de Apel Cluj mi-a respins azi cererea de eliberare din arest la domiciliu.

Timp de șașe luni mi-au pus unii viața în paranteze, timp de patru luni am tăcut. Am vrut să dovedesc buna mea credință în a participa și ajuta la un demers în care sper să am posibilitatea să îmi dovedesc nevinovăția. Tăcând am îndurat atacuri dure și am văzut cum se spun neadevăruri despre situația delicată în care mă aflu și despre mine.

Am de gând să continui să mă lupt folosind toate mijloacele legale ca să îmi pot dovedi nevinovăția. Sper că încercarea mea în apărarea drepturilor mele să fie o luptă simbol pentru comunitatea căreia mi-am dedicat viața și căreia sper să am posibilitatea să mi-o dedic în continuare și să îndeplinesc speranțele cu care m-au onorat băimărenii când m-au ales primarul lor.

Sunt convins că îmi voi dovedi nevinovăția și că mă voi uita înapoi la această provocare cu încredere reînoită în justiție, în drepturile omului și în adevăr. De acum încolo îmi voi găsi puterea să vorbesc despre adevăr așa cum îl știu eu pentru ca tăcerea mea să nu fie înțeleasă ca și o confirmare a neadevărurilor aruncate asupra mea.

Întunericul se combate cu lumină, iar eu voi rămâne pozitiv, demn și corect sperând că aceste calități să învingă orice negativitate, lăsându-mă să fiu din nou o parte din comunitatea mea iubită”, a scris Cătălin Cherecheș pe contul său de Facebook.

După aflarea veştii că lui Cătălin Cherecheş i-a fost respinsă cea mai recentă contestaţie la măsura arestului la domiciliu, am luat pulsul de la mai mulţi cetăţeni ai municipiului Baia Mare, iar din 15 oameni intervievaţi, 13 s-au arătat revoltaţi de faptul că procurorii nu îl lasă liber să se apere în sălile de judecată.

Rămâneţi pe zbmm.ro pentru că aici, în curând, veţi putea citi un interviu în exclusivitate cu Cătălin Cherecheş, primarul ales al Băii Mari.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ