Candidaţii PNL, întâlnire de suflet cu seniorii din Baia Mare!

0
595

O parte dintre candidaţii PNL la alegerile parlamentare din 11 decembrie au avut parte, zilele acestea, de o întâlnire de suflet cu vârstnicii din Baia Mare.

foto-capsev4

Mircea Dolha, Președintele PNL Maramureș și candidat pe primul loc la Senatul României, Viorica Cherecheș, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare și prima candidată PNL pentru Camera Deputaților, alături de Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor și candidata de pe locul doi la Camera Deputaților, i-au bucurat pe cei prezenţi la Balul Seniorilor, organizat de Asociaţia C.A.S.P.E.V., cu o vizită surpriză la minunatul eveniment.

foto-capsev3

Seniorii au fost încântaţi de vizita candidaţilor PNL, răsplătindu-i cu vorbe frumoase venite din suflet şi îmbrăţişări sincere.

Nici Mircea Dolha nu s-a lăsat mai prejos, oferindu-le fiecăreia dintre doamnele din sală câte un frumos trandafir galben.

Întâlnirea a fost una presărată cu momente atât de emoţie, cât şi de bucurie de ambele părţi.

foto-capsev5

Anca Boagiu, Viorica Cherecheş şi Mircea Dolha au petreut momente bune în mijlocul vârstnicilor, ascultându-le doleanţele şi promiţându-le că vor face întotdeauna tot ce le stă în putinţă pentru binele oamenilor. Nu degeaba, sloganul PNL Maramureş este unul simplu, dar cu valoare maximă: „Dedicat oamenilor”.

foto-capsev1

Liberalii maramureșeni propun pentru Parlamentul României atât femei, cât și tineri, oameni din toate mediile profesionale reprezentative pentru societate, parlamentari care, alături de premierul Dacian Cioloș vor duce România spre normalitate. Sunt oameni cu o vastă experiență, fiecare în domeniul său de activitate, dar mai ales cu aplecare și deschidere către problemele cetățenilor pe care cu mândrie speră că îi vor reprezenta, începând din 12 decembrie, în Parlamentul României.

LĂSAȚI UN MESAJ