ALERTĂ METEO: În Maramureș ar putea ninge

0
205

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori la munte, valabilă de luni, ora 23:00, până joi, la ora 23:00.

În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul teritoriului, temporar va ploua și se vor totaliza local peste 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40-50 de litri/metrul pătrat. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marți (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spații restrânse și pentru scurt timp sunt posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureș, în nordul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor și va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice și la munte, unde la rafală se vor depăși 50-60 kilometri/oră, iar pe crestele montane va sufla tare.

LĂSAȚI UN MESAJ