1 Decembrie în Baia Mare

0
874

Instituția Prefectului — județul Maramureș, Primăria municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare organizează ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României, care se va desfășura joi, 1 Decembrie 2016, în municipiul Baia Mare. Ceremonia va avea loc de la ora 10:00, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare.

Sunt invitați să participe personalități civile și militare ale județului Maramures, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai partidelor politice, instituțiilor culturale, științifice și religioase, ai asociațiilor, ligilor și fundațiilor cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii, studenții, reprezentanții mass-media, toți cetățenii județului Maramureș și ai municipiului Baia Mare.

Ceremonia va începe cu onorul acordat prefectului județului Maramureș, salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureș, prezentarea oficialităților, intonarea imnului național și oficierea serviciului religios.

Se vor depune coroane și jerbe de flori la Cimitirul Comemorativ și la Monumentul Ostașului Român, iar la finalul ceremoniei, detașamentul de onoare va prezenta onorul tuturor participanților la acest eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ